Un fum de ceva...

Străbăteam strada încărcată de lume.
Era sfârşitul verii, vremea se răcea.
Din greşală s-a agăţat umpic de mine,
de gândurile mele, o fărâmă de ceva.

Mai încolo la doi paşi două cucoane,
de parcă timpul le-ar fi colorat ciudat,
“tu cum ţi-ai petrecut vara, dragă?”

Cel mai ciudat e că o fărâmă de ceva
poate redecora o mare de gânduri
încărcată cu alt soi de ornament.
Eu ce-am făcut o vară întreagă?

Am fumat. Mi-am fumat visele
pana ce n-a mai rămas
nici un fum de tras din ele.

Mi-am fumat timpul, aşa cum acuma
trag ultimul fum din conversaţia altcuiva.

Am dohănit o vară întreagă
un suflet cu aromă de dragoste
înecată în tutunul scurgerii timpului.