Stau si ascult cum cade ploaia
În timp ce mi se umple odaia
Frica raspandită , fericirea nimicită
Iar bezna e singura privită
Am vazut prea multe
Ca sa mai mint ceva
Amintiri fară putere a inţelege
Voinţa prea mică să le lege
Am văzut deşertul din mijlocul apelor
Mâncarea din mâna flămânzilor
Luna din mijlocul zilei
Amintirea rece a copilei
Prea multă ură cu fericire
Prea mult chin cu o privire
Prea multa crimă satisfacatoare
Sentimente neâncapatoare!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Las ploaia sa-mi umple odaia,
RăspundețiȘtergereSunt doar eu, cu bezna si ploaia.
Sunt doar eu cu mine acum,
Asa sunt si-asa as vrea sa raman.
Am auzit prea multe, numai vreau sa aud,
Am vazut prea multe, nu mai vreau sa vad.
Treceam de la ura la fericire intr-o secunda,
Si-un sentiment neincapator ma inunda.
:P