Bună! Da, ţie mă adresez. Ştiu că eşti mirat de îndrăzneala mea. Până acuma m-am sfiit, mi-a fost teamă să-ţi spun că mă doare, dar nu mai suport să te văd cum te distrugi. Mi-e milă de tine. Nu-mi vine să cred că din atâtea ţipete, atâtea suspine, atâtea priviri, nu ţi-ai dat seama că mi-e teamă. Nu mi-e teamă de ceea ce eşti, omule, ci de ceea ce-ai devenit de când te-ai îndepărtat de simpla şi pura ta copilărie. Te macini înăuntru, tu ţi-ai dat seama de asta, felicitări!, dar nu ai realizat că acest fapt nu se poate compensa măcinându-mi mie trupul, sufletul, tot ce-a mai rămas din mine după ultima măcinare la care m-ai supus. Te distrugi pe dinăuntru, dar trebuie să înţelegi că nu câştigi nimic distrugându-mă prin frica pe care încerci să mi-o impui încă de la prima palmă, de la prima floare vânătă, de la primul trandafir tatuat forţat pe oricare parte a corpului meu care cere eliberare. La început te credeam un tiran menit să distrugă prin orice înseamnă sentiment negativ, dar mai apoi am realizat că de fapt tu eşti acela care a fost copleşit de un popor întreg de sentimente năucitoare. Ele îţi elimină toată partea omenească a fiinţei tale, îndepărtându-te deci până şi de omul, nu doar de copilul din tine. De aceea acum nu mai simt şi nu mai gândesc precum la început, de aceea acum îmi pare rău pentru tine. Spre deosebire de rezultatul omogen al poporului sufletului tău, care eşti tu, eu încă mai pot scăpa din acest plan al vieţii pământeşti, mai pot visa, mai pot spera. Eu îmi pot vindeca rănile provocate de tine, dar tu pe ale tale nu poţi. Pe mine nu mă mai distrug, acum mă fac mai puternică, în schimb pe tine te vor distruge mereu dacă nu vei accepta să încerci să înţelegi că orice popor poate fi învins prin metodele potrivite. Trebuie să înţelegi că nu poţi slăbi mâncând, nu te poţi odihni alergând, nu poţi trăi murind şi nu vei fi niciodata capabil de iubire dacă semeni si strângi doar ură. Sunt sigură că vrei şi tu să scapi. De fapt sunt convinsă că prin toate rele care mi le faci încerci doar să-mi inunzi sufletul cu soiul de sentiment care te inundă pe tine. Invidia te îndeamnă să distrugi cauza ei.
Nu vreau să mă înţelegi greşit. Nu te urăsc pentru tot ce mi-ai făcut, chiar din contră, vreau să te ajut. Semănăm şi noi în sfărşit la ceva, tu încerci să mă faci să simt ceea ce simţi tu, iar eu, să te fac să simţi ceea ce simt eu. Doar că e o mică diferenţă. Şi tu ai vrea sa simţi ca mine, sau ai vrut, şi probabil din prima încercare nu ţi-a ieşit şi de aceea ai început procesul invers. Dar cum spuneam, eu vreau să te ajut. Frica distruge. Violenţa denotă teamă. Nu vreau să-ţi mai fie teamă, vreau s-o răpui prin încredere în capacităţile tale.
Distrugerea denotă invidie. Nu vreau să mai fii invidios, vreau să ajungi tu însuţi la acel ţel prin stăruinţă şi încredere. Răutatea denotă ură. Nu vreau să mai cultivi ură, vreau să cultivi iubire, stăruind şi având încredere că lucrurile bune se pot întâmpla oricui le cere. Iubirea ţi se poate întâmpla şi ţie. Vrei eliberare? Atunci renunţă la ideea de frică, violenţă şi distrugere. Te afli în postura de a renunţa la propriile cătuşe.
Acum am să închei, străine, am să mă îndepărtez. Am încercat să te învăţ tot ce-am ştiut despre iubire, iar tu ai acceptat şi totodata ai respins încercările mele. Ţi-am scris această scrisoare ca să-ţi spun tot ce-am avut de spus, tu însă nu ştiu când ai să ajungi s-o citeşti cu adevărat, s-o înţelegi, sau dacă o vei face vreodată. Îmi pare rău că nu am avut curajul să-ţi spun toate acestea direct, dar mi-a fost frică că apoi nu mă vei mai lăsa să plec. Am ales să plec fără să ştii. Acesta nu e singurul motiv pentru care nu ţi-am spus toate acestea direct, eram sigură că nu vor ajunge toate cuvintele la tine, deoarece se vor împotmolii în zidul construit de poporul din tine, iar poate în felul acesta cu timpul aceste cuvinte vor dezmembra cărămidă cu cărămidă acel zid, vor distruge sentiment cu sentiment poporul din tine şi vor ajunge la sufletul tău.
Semnat: Persoana pe care odată ai iubit-o, iar altă dată i-ai tatuat trandafiri roşii pe pielea corpului obosit de frică.
